Loosies (2012) – Un film cu tigari la bucata - Guest-post de Daniel Alexandrescu

Rating IMDB: 5.9 (8 de la Daniel)
Regia: Michael Corrente
Gen: Comedie, Dramă, Romantic

A fost o mare bucurie să-l cunosc pe Daniel Alexandrescu. Suflet sensibil, rațiune din greu exersată, plus plete bogate la purtător. Mi-ar fi foarte greu să îi definesc stilul, dar am reținut auto-caracterizarea de bufon la curtea regelui. O infuzie constantă de proaspăt și energie, o aromă plăcută în blogosferă și un bun simț instalat cât se poate de confortabil. Îl puteți găsi în două locuri: în Partea plină, dar otrăvită a paharului (unde ironizează în mod tare amuzant prostia) și pe Blogul lui Thestralus, unde își scrie trăirile în rime. Felicitari, Daniel! Continuă ceea ce ai început atât de frumos!

Am urmărit acum câteva zile pelicula cinematografică Loosies. Nu o să mă apuc acum să fac rezumatul filmului, pentru că dacă vă povestesc eu, nu ar mai avea niciun rost să îl urmăriţi şi voi. Eu o să scot în evidenţă numai remarcile din perspectiva pur personală.

În primul rând ar trebui să fiţi atenţi la distribuţia interesantă: un Peter Facinelli (Carlisle din Saga Twilight) aparent mai tânăr faţă de cum arăta la 20 de ani, protagonist şi, în acelaşi timp, scenarist şi producător. De asemenea, îl vedem pe Michael Madsen într-o formă de zile mari (zici că abia a terminat filmările la Sin City), în rolul său perpetuu de poliţist non-conformist. Filmul este, înainte de toate, un melanj interesant de realitate dramatică şi umor de situaţie, care abordează într-o manieră foarte interesantă firul poveştii.

Loosies, termen provenit din argoul american, s-ar traduce prin sintagma `ţigări la bucată`. Alegerea sa nu este întâmplătoare. Numele protagonistei este Lucy, alături de care denumirea filmului realizează un interesant joc de cuvinte (`Lucy` şi `Loosie` se pronunţă aproximativ la fel!). Ceea ce mi s-a părut atât de inedit la acest film, este faptul că aproape fiecare scenă importantă, are inclusă în ea un moment de „flash from the past”, o amintire care a contribuit într-o oarecare măsură la construirea situaţiei actuale de la un anumit moment. De exemplu, scena în care Bobby este snopit în bătaie de cămătari, reprezintă momentul trecut care a condus la transformarea acestuia în hoţ de buzunare. Această idee mi s-a părut foarte originală şi a scos filmul din rândul filmelor de duzină. Un alt aspect ingenios este modul în care realitatea dură este reprezentată cu simplitate şi cu o notă de optimism deloc exagerat. Acum protagonistul apare la spital glumind cu viitoarea sa logodnică, acum îl găseşti pe străzi, prin vreo staţie de metrou, sau prin vreun parc pe bancă, neavând unde să doarmă. Cumva, morala ar fi că viaţa este mult mai simplă faţă de cum o facem noi să fie. Nu ai acum unde dormi? Lasă, până la urmă o să treacă şi asta! Ai luat bătaie de la tipul de la bar? E în regulă, ridică-te, scutură-te de praf şi mergi mai departe.

Laitmotivul nehotărârii pe care îl surprinde filmul (Bobby suferea de o formă de incapacitate în respectarea angajamentelor!) este aproape central. Protagonistul nu putea fi stabil din punct de vedere social (ca urmare a situaţiei sale), nu avea o derulare fluidă a evenimentelor din viaţa lui, şi nici măcar nu putea fuma aceeaşi marcă de ţigări de fiecare dată (după cum observă Lucy la un moment dat). Iar în cele din urmă, finalul neaşteptat încheie în mod armonios conexiunea dintre film şi cel care îl urmăreşte.

Din punctul meu de vedere, Loosies este o adevărată lecţie despre cum să trecem peste dificultăţile vieţii într-o manieră cât mai fără artificii, cât mai uzuală, sau cât mai „ca oamenii”, dacă vreţi. Un film pe care îl notez cu 8 şi care sper să placa multora dintre cititorii acestui blog!

Morala lui Daniel Alexandrescu: Judecând în cele din urmă metafora pe care o realizează filmul, aș zice că inelul pe care îl oferă la sfârșit Bobby lui Lucy (într-o manieră cât se poate de neobișnuită, veți vedea) este picătura care dă sens aproape întregii pelicule. Pentru cei care cred în destin și toate celelalte, inelul devine piesa care transformă fiecare scenă din viața protagonistului într-un flux continuu de întâmplări menite să aibă loc și să îi formeze calea vieții (dacă nu s-ar fi căsătorit mama lui Bobby cu bijutierul, probabil protagonistul nu ar mai fi cerut-o pe Lucy de soție, iar dacă aceasta nu ar fi rămas însărcinată, probabil că Bobby ar fi rămas tot un hoț de buzunare). We never know!